Pestera lui Danea

Ovidiu Guja
Public

"...iau cu emotie piatra in mana si o arunc pe gaura neagra din fata mea, poc..., poc..., liniste si apoi din nou poc, poc ...13 secunde interminabile. Eram in sistem si puturile erau libere. ..."

Personal sunt convins ca specia de hoitar de pestera nu a disparut din Romania odata cu revolutia sau cu infiintarea FRS. Sunt si tipi care sunt convinsi de lucrul asta. Au sa apara imediat indivizi care sa spuna ca nu suntem capabili sa exploram sau sa cartam o astfel de pestera, ca trebuie rapid organizata o tabara nationala de explorare, ca nu avem nivelul tehnic necesar si numai o mare expeditie o sa fie capabila, ca numai ei pot, s.a.m.d., pretexte sunt destule. In primul rand, si ma adresez lor, pestera nu fuge de acolo de unde e, in al doilea rand cum pana acum nu prea v-au interesat cercetarile, considerati ca randurile de mai jos nu exista. Intr-un al treile rand, in Romania sunt atatea pesteri care asteapta sa fie descoperite incat trebuie doar sa casti ochii ca sa le gasesti. Cei care ma cunosc stiu lucrul asta chiar daca unii dintre ei il accepta mai greu. Revenind nu va pot invita decat ca atunci cand doriti sa explorati o pestera noua, sa o cautati. Cautarea poate dura o zi sau poate dura ani dupa cum iti surade norocul. Speologia nu inseamna doar datul pe coarda, la care eu personal n-am fost, nu sunt si nici nu voi fi vreodata campion. Speologia inseamna si placerea de a descoperi o pestera pe care uneori o astepti ani de zile, dar si placerea de a descoperi subteranul pas cu pas. Si inseamna fair-play si respect pentru colegul tau speolog, mai pregatit sau mai putin pregati decat tine. Cum majoritatea speologilor sunt barbati, fara sa vreau sa jignesc fetele, parerea mea e ca si cu o pestera trebuie sa te comporti ca si cu o femeie, cu blandete si rabdare. O sa obti intoteauna mai mult decat daca te arunci asupra ei. In fond trebuie sa va ganditi ca e munca noastra si daca am obtinut un rezultat este dreptul nostru sa-l si fructificam.
Randurile urmatoare sunt pentru cei care savureaza speologia. Puteti trai impreuna cu noi o aventura, puteti sa participati chiar de departe la ea. O sa vina momentul in care o sa va putem invita pe toti sa participati la aventura, dar trebuie sa aveti rabdare si sa ne tineti pumnii. Majoritatea dintre noi lucram si speologia pe care o facem este un hobby de zile libere asa ca n-o sa mearga asa de repede pe cat v-ati astepta. O sa va tinem insa la curent. Pe de alta parte nu stim ce va fi, poate ca ceea ce speram noi nu se va implini si muntele se va inchide la loc. Poate ...
Am luat minime protectii anti hoitar, adica n-am dat nici o localizare, pentru cei de departe nu are oricum o importanta prea mare. Cei din jurul nostru vor afla oricum. Asa cum apare acum, sistemul e mare si probabil ca vorba noastra cu "sistemul de 5 km" in care o sa intram la fiecare bataie de zona s-a implinit din nou.

30.06.2001

Ieri m-am intalnit din nou cu Danea. Nu ne vazusem de un an si ne-am salutat, Danea pe mine cu sfiala, eu cu bucuria de a-l revedea. Anul trecut Danea fusese furnizorul nostru de lapte si ghidul nostru prin imprejurimi. Ne urmarea cu timiditate si incerca sa inteleaga de ce vrem sa coboram sub pamant. Era un lucru ciudat si il accepta ca atare. Probabil ca inca se gandea ca rotitele din capul nostru nu aveau toti zimtii si din cand in cand mai sareau aiurea. Ajungem inevitabil si la gauri si Danea imi spune ca ar sti vreo trei in zona si ca doua dintre ele sunt tare afunde. Azi dimineata a venit in tabara si m-a intrebat daca vreau sa ma duca la gauri. Las totul balta, imi iau farfuria cu papara, rosia, furculita si painea in mana si fara o vorba plec cu Danea. Pe drum Danea ma roaga sa ascund farfuria cu mancare. Cred ca n-am auzit bine, el isi da seama si renunta sa mai repete odata. Ma execut si ascund farfuria exact in clipa in care femeia care statea pe drum se intoarce si ne saluta. Eu trec salutand mai departe si Danea se opreste la o vorba. Cand ma ajunge din urma, imi spune multumit ca femeia n-a vazut nimic si imi explica ca e grea si mai are doua saptamani pana la nastere si putea sa i se faca pofta daca ma vedea cu mancarea.
Urcam in pas voios, mai mult el, pe vale si deodata Danea incepe sa urce pieptis muntele. Ma iau dupa el rasufland din greu. Pustiul e sprinten si antrenat, eu circul si in oras mai mult cu masina. Dam de un drum, Danea se opreste o clipa, cerceteaza terenul. spune ca pestera e prin apropiere, identifica cablul cu care au vrut sa lege bolovanul pe care au vrut sa-l lase in put. Apoi isi aminteste ca au tras cablul de la pestera pentru ca au vrut sa-l duca la stana. Urcam mai departe, eu sunt ud de transpiratie, dar trebuie sa ma tin dupa el. Danea se opreste din nou sa cerceteze terenul si apoi decide: aicea-i. Se plimba putin si intra in tarsi; ma striga satisfacut. In fata lui o gaura lunga surade in soare. Danea e mandru si ma asigura ca n-a mai fost nimeni acolo. Arunc si eu o privire pe marginea gropii, nu se vede scris nimic si nici nu sunt urme de poteca. Danea cauta o piatra si o arunca in gaura si piatra cade, se loveste de pereti si atat. Sa fie vreo 40 de metri, dar poate ca piatra se opreste pe un prag. Dau si eu cu pietre si obtin acelasi rezultat. E ceva, ar fi cea mai mare dintre gaurile gasite vara asta si sunt destule. Cu doua saptamani in urma am gasit 4 dintre care 3 sunt inca necercetate.
Mergem mai departe. Danea ma asigura ca cealalta gaura e mai mare. Scenariul se repeta, Danea identifica locul si din nou intre tarsi dam de un put. E amiaza si soarele lumineaza pana jos. Sa fie cel putin 40 de metri. Un put perfect drept, iar jos se vede in perete continuarea. N-am cu mine vopsea asa ca singurul mod de a marca gaura care imi vine in minte e sa smulg muschiul in forma literelor. Aproape am terminat operatiunea cand imi arunc ochii spre dreapta si parca sub muschiul pe care se sprijina cotul meu e ceva alb. Smulg incet muschiul si stupefiat descopar prima cifra, un 3 scris caligrafic cu vopsea rosie. Ma consolez la gandul ca azi putini mai umbla cu vopseaua la ei si oricum muschiului i-au trebuit cel putin 20 de ani ca sa acopere totul. Indepartez tot muschiul si apar si celelate cifre. Pacat ...
A treia gaura e lipsita de importanta asa ca ma intorc in tabara. E inca soare, dar ploaia nu intarzie mult. In saptamana asta nu mai e timp de explorare, dar imi promit sa revin in saptamana urmatoare. Noroc cu Simona care care accepta nebunia asta cu pesterile noi.

07.07.2001

Vremea e splendida, pe cer nu e pic de nor, dar incepe sa se faca tarziu. Soarele e deja sus pe cer si se face din ce in ce mai cald. Punem coarda si sculele in portbagaj si plecam sa vedem ce e in gaura. Avem cu noi 90 de metri de coarda si inca 10 metri. 50 de metri impreuna cu jumatate de echipament de verticala ni l-a imprumutat un prieten.
Am sosit aseara pe la 11.30 impreuna cu Florin si cu Rares. Florin nu e speolog si speologia nu-l intereseaza cred decat ca amuzament, dar e un tip fain si se pare ca ii place ce facem si oricum te poti baza pe el. I-am trimis un e-mail inca de luni si acceptase imediat tura. Din pacate ceilalti cu care obisnuiam sa ies au avut probleme asa ca am convenit cu Florin sa il acceptam pe Rares. Mai fusese cu noi in tura cu trei saptamani in urma si nu constatasem incompatibilitati.
Urcam incet cu masina. Fordul meu se rablageste pe masura ce trece timpul. Acum i s-au rupt aripioarele de la incuietoarea portbagajului si asta pocneste infiorator la fiecare groapa care salta masina. Oprim, pregatim echipamentul si o luam la pas spre Pestera lui Danea. Urcam incet si intr-un tarziu ajungem la Pestera. Florin a gasit-o primul. Eu m-am ratacit numarand drumurile forestiere pe care trebuia sa le depasim. Evident, prima miscare e sa cautam pietre pe care sa le aruncam inauntru. Trebuie sa ma conving ca n-am avut halucinatii atunci cand am fost cu Danea la aven. Culmea, e adevarat. Ca si data trecuta pietrele curg inauntru.
Ma echipez, agatam o coarda de copacul cel mai apropiat, imi pun coboratorul si shuntul pe coarda si plec. Rares filmeaza si Florin face poze. Sa vedem daca nu e deageaba. Cobor pe buza gaurii si constat ca la cinci metri sub mine e "terra ferma". Unde e gaura pe care curg pietrele? Cobor incet in jos si in stanga mea vad gaura, ma aplec si in fata mea se deschide un put caruia nu-i vad fundul. Incerc sa fac lumina dar deageaba. Arunc cateva pietre care sunt pe margine si care la urcare pot sa-mi cada in cap. Pietrele se pierd cu zgomot in intuneric. Ii fac vant corzii in put. Cobor si imi aduc aminte ca nu am facut nod pe capatul corzii. Peretii sunt aproape drepti, splati de apa de ploaie si fara concretiuni. Continui sa cobor si sub mine ne e decat negru, un negru care dupa cativa metri, sunt totusi la probabil -25, se transforma in fundul putului acoperit cu pamantul si crengile scurse de sus. Incremenesc pe coarda si ma gandesc ca am dat din nou de un put care se termina ca atatea altele, complet colmatat. Ajung pe gramada de pamant si in momentul in care ating pamantul un bolovan cade undeva, si cade, si cade ... lovindu-se de pereti. De jos se aude o bubuitura si apoi din nou bolovanul care cade. Gaura e in spatele meu. Ma intorc, fac lumina, aprind si electrica si printre crengile putrezite din fata mea se vede continuarea. Putul continua si se pare ca singurul obstacol e gramada de pamant pe care stau. Degajez gaura. Pamantul si crengile cad fara probleme pana jos. Nu-mi dau seama cat de jos este acest jos, dar e departe. Ma uit in sus si ma gandesc ce ar insemna o cadere. Ma opresc din lucru, ma uit in jur, iau cu emotie piatra in mana si o arunc pe gaura neagra din fata mea, poc..., poc..., liniste si apoi din nou poc, poc ...13 secunde interminabile. Eram in sistem si puturile erau libere.
Strig dupa Rares si Florin si le spun ce e jos, apoi le cer sa verifice coarda si sa puna o protectie pe ea in locul in care se freaca de stanca. Astept si deodata vad ceva negru si mare cazand spre mine de sus. Incremenesc, daca e un bolovan, totul s-a sfarsit. Putul e lat doar de doi metri si chestia aia vine drept spre mine. Din fericire e doar salopeta lui Rares pe care a incercat s-o foloseasca pe post de protectie de coarda. Asteptand sa rezolve ceva sus ma uit in jur. In stanga trecerii mai sus cu un metru e un prag si pare sa fie si o gaura. Ma urc si ma uit in ea, pare sa fie accesibila si e destul de lunga ca sa nu-i vad capatul. Sper ca la capat o fereastra sa dea in put. Altfel nu avem decat o singura solutie, sa aruncam jos cam o tona de pamant crengi si bolovani. Pamantul colcaie de rame grase. De sus aud un nou zgomot si intr-un sunet infernal, din gura putului vine ceva spre mine. Ma fac mic si ma lipesc de perete cu capul intre umeri. Dau un zbierat catre cei de sus. Sunt linistit de Florin care imi spune ca nu e decat un PET de doi litri pe care Rares nu l-a prins la timp. Intr-adevar pe buza continuarii sta sticla. Degajez trecerea pe mica galerie si unul dintre bolovani loveste sticla care se prabuseste cu zgomot infernal in gol. Practic suntem deja jos, ma rog civilizatia a reusit sa patrunda la nivelul de jos al sistemului.
Decid sa urc sus si sa-i las pe ceilalti doi sa-si dea cu parerea. Sus caut un loc ca sa batem un spit. Locul cel mai bun pare a fi desupra putului. Ciocanesc peretele, ma uit in stanga, in dreapta, nici un loc nu pare suficient de sigur. Imi ridic ochii si in fata mea sta cuminte infipt in perete un spit ruginit. Totul s-a sfarsit, ca si celalalt put si asta a fost vizitat. Sus e dezamagire si totusi jos parea ca nimeni n-a trecut mai departe. Gaura din stanga nici macar n-a fost cercetata si era o continuare probabila. E singura noastra speranta, un astfel de hau nu ar fi fost pastrat secret atatia ani asa ca decidem sa continuam. Oricum n-aveam ce face altceva. Batutul spitului dureaza mai mult decat mi-am imaginat. Pozitia e incomoda, dar intr-un final reusesc sa fac gaura suficient de lunga si sa bat spitul. Florin si Rares coboara si ei. Rares trebuie sa incerce trecerea pe mica galerie. Din pacate dupa ce intra raspunsul e negativ, nu se poate trece prin gaura care se deschide totusi in peretele putului. Ne consultam, ei de jos, eu de sus si decidem ca singura solutie care sa ne permita o coborare in siguranta e sa aruncam tot mormanul pe care stam jos in put. Pericol de colmatare mai jos nu exista asa ca trec la treaba. Sus asteptarea se prelungeste si incep sa ma plictisesc. Filmez mustele negre care se aseaza pe coarda, strig la cei de jos si sper sa se inregistreze zgomotele pe care le fac bolovanii care cad. Intr-un tarziu se satura de scormonit in bolovani si incep sa urce. Ajung amandoi sus. Lasam coarda in put si ne intoarcem cu masina la locul de cazare. E clar ca trebuie sa mai luam coarda cu noi.
Stam pana la 1 noaptea si ne uitam la ceea ce am filmat si discutam inevitabil despre gaura si fabulam pe seama perspectivelor.

08.07.2001

Dimineata mai luam 70 de metri de coarda. Ajungem la put uzi leoarca de transpiratie, o parte din noi. Nu e destul. Incepe sa ploua incet, apoi torential si sub bradul unde ne-am adapostit ploua. Tura e complet compromisa si ne gandim sa ne intoarcem la Cluj. In plus s-a apucat sa trazneasca in jurul nostru si senzatia nu-i tocmai placuta. Lucrurile se schimba complet insa, ploaia inceteaza si apare soarele care usca totul in jumatate de ora. Ma echipez si cobor ca sa bat un spit jos pe buza putului. Jos peisajul e complet schimbat. Baietii au facut treaba buna ieri. Aproape jumatate din mormanul de pamant a disparut. In locul jumatatii lipsa se casca gaura spre subpamanturi. Imi montez reflectorul si incerc sa vad ce e jos. Am rezerve chiar daca coarda care e agatata sus este sigura. Luminez si din pacate nu pot sa vad decat un perete lins de apa care se curbeaza sub mine. Trebuie sa trec la treaba asa ca imi pregatesc tamponorul si ciocanul. Peretele e ud si ca sa nu ajung si eu ud fac echilibristica pe marginea haului. Un picior se sprijina intr-un bolovan chiar pe marginea gropii in timp ce celalalt e la nouazeci de grade intins pe capatul de sus a gramezii de pamant. Am incercat si varianta agatat in coarda, dar dupa ce mi-am tras o piatra in cap am renuntat. Concluzia e ca daca ma las in coarda risc sa-mi trag in cap bolovani si pe de alta parte trebuie sa facem curatenie si sus. Intr-un tarziu termin cu spitul si decid ca trebuie sa continui sa degajez platforma. Merge usor. Langa perete pamantul nu e tasat si pleaca imediat in jos, continui spre mijlocul gramezii si sap doua mici platforme. Pana la final trebuie sa coboram cu ele pana la busteanul care a produs dopul. Dupa doua ore si jumatate, am inghetat si urc sus. Mai trebuie aruncat jos vreo jumatate de metru cub de material si in plus pe buza putului se vede buturuga care a blocat scurgerea materialului. Ma inlocuieste Rares care continua munca mea. Dupa inca o ora Rares urca sus, ne spune ca putul e aproape degajat, mai trebuie aruncati cativa bolovani jos si si coborarea poate incepe, raul e jos si ne asteapta...

28.07.2001

Acasa am vazut ce am filmat, asa ca experienta arata interesant. Cert e ca asa cum ne-am propus suntem din nou la gaura. Echipa s-a imbogatit cu doi membrii noi Simona si Calin. Am plecat desi prognoza nu era prea favorabila, cu speranta ca n-o sa ploua. Sambata dimineata e intunecat, norii sunt peste tot pe vale si dupa un timp incepe sa ploua mocaneste. Lasam masina in drum si echipati cu intreg harnasamentul disponibil, dotati cu umbrele incepem sa urcam dealul. Eu sunt in short, dar Calin si Florin s-au echipat cu salopetele si dupa primii metri de urcus incep sa sufere. Cand ajungem sus, ploaia a incetat, dar amandoi sunt uzi de parca ar fi trecut printr-o ploaie torentiala. Calin testeaza adancimea putului, dar de afara nu se aude mare lucru. E amiaza si afara parca incepe sa se lumineze. Echipam prima verticala si intru impreuna cu Calin inauntru. Sunt curios sa vad ce-a lasat Rares de lucru. Pentru operativitate am luat cu noi si tarnacopul mic. Nisa descoperita sub put e perfecta, incap in siguranta doi oameni astfel ca se poate sta in siguranta in timp ce vine cineva de sus. Rares a facut treaba buna, locul e de nerecunoscut. Calin testeaza si el adancimea gauri si bolovanii curg in jos la fel de mult ca si data trecuta, intr-o harmalaie entuziasmanta. Mai arunc jos cativa bolovani si ceva pamant si pot sa ma aplec ca sa vad ce e jos. Nu se vede mare lucru, o verticala de 6-7 metri si sub ea o podea. Trebuie sa mai batem un spit ca sa fie totul sigur si sa nu frecam coarda de perete in timpul coborarii. Din fericire tamponorul, dupa ce l-am cautat 2 zile, l-am gasit dimineata pe fundul rucsacului. Avem cu noi si 100 de metri de coarda nou nouta, ar trebui sa ajunga pana la jumatatea verticalelor. Pe drum am tot speculat in legatura cu inaltimea la care e gaura, dar nu ne-am putut pune de acord. Incep sa dau gaura pentru spit. Prima tentativa esueaza, stanca se rupe desi parea in regula, a doua oara e la fel. A treia tentativa reuseste si dupa un timp ma inlocuieste Calin. Din nefericire gaura pe care o facem e prea adanca asa ca pierdem timp cu ajustarea ei. Nu strica niciodata sa ai cu tine si o mica dalta. In sfarsit totul e gata, agatam coarda care vine de sus si nu reusim sa mai vedem daca atinge baza verticalei. Totul sub noi s-a umplut de vaporii de la respiratia noastra. Cobor si cand mai am doi metri pana la fund incep sa vad ce e sub mine. In primul rand vad capatul corzii care nu atinge baza putului. Prin aburi se mai vede o panta scurta urmata de o saritoare si apoi numai ceata. Ma intorc. Lasam putul echipat si plecam sus. Sus nu mai ploua, asa ca putem sa facem o drumuire pana jos in vale. Maine urmeaza sa exploram.

29.07.2001

Florin trebuie sa fie in Cluj devreme, el ar vrea pe la ora 21, asa ca la 6,30 in ciuda protestelor venite de peste tot, dau desteptarea. N-am obtinut mare lucru si intr-un tarziu plecam spre pestera. Ajungem la buza avenului cu o ora mai devreme decat in ziua precedenta. Coboram toti trei, Simona ne-a abandonat in favoarea unei ture cu bicicleta pe vale. Calin intra pe coarda si incepe sa coboare. Eu stau la buza putului si ma uit spre el. Adevarul e ca nu prea vad mare lucru, e abur si ca sa nu risc sa arunc vreo piatra jos, nu ma pot apleca prea mult pe buza putului. De jos, Calin ne anunta ca a coborat putul si continua explorarea. Ne spune ca urmeaza o panta accentuata care nu poate fi coborata fara coarda si bolovanii curg pe panta. Auzim ca se aude apa curgand, dar e totusi prea devreme pentru asa ceva. Noi il auzim perfect, dar din cauza apei se pare ca nu ne mai aude si ne anunta ca merge mai departe si urmeaza sa coboare o noua verticala. A parcurs mai bine de 40 de metri. Nu-l mai auzim si simt doar din miscarile corzii ce se intampla jos. Coarda nu mai vibreaza, strigam spre el, dar nu ne traspunde. Trec aproape cinci minute si apoi se simte din nou miscare pe coarda. I se vede lumina apoi il auzim vorbind, sarim pe el cu intrebari si nu auzim decat ca e totusi fain sa explorezi. Apoi ne spune ca putul se inchide intr-un fund de sala, cu un mic lac in care cade paraiasul care vine dintr-o laterala. Pare nu numai dezamagit ci si obosit. Si totusi nu se poate sfarsi asa, docamdata nu reusim sa intelegem unde se duc bolovanii care cad la nesfarsit. Ma pregatesc sa cobor si apoi alunec spre fundul putului. Dupa ce parcurg cei 6 metri ajung pe panta. Probabil ca inainte de ajunge noi in put, panta asta a fost curata, acum inot intr-un strat de 30 de centimetri de noroi. E rezultatul muncii noastre de sus. Panta are cred mai bine de douazeci de metri lungime si pe la jumateate ei in stanga se casca o galerie din care vine apa. Pietrele care vin de sus aluneca pe panta ca si la popice, se lovesc de pereti si asta le incetineste caderea (rostogolirea). Pragul de care crezusem ca se lovesc era de fapt mormanul de noroi aruncat de noi jos. Acum doar bolovanii mari reusesc sa treaca. Ajung la saritoarea urmatoare, cobor pana la jumatate si renunt. Am de ales, cobor pana jos si la urcare urc cu apa curgand pe mine sau renunt pana data viitoare. Renunt. Trebuie sa vina si Florin jos si incepe sa se faca tarziu. Urc panta si in dreptul galeriei care vine din stanga, gasesc o nisa in perete. Aici peretele e curat si uscat. Ma fixez in perete, las coarda libera si il astept pe Florin. Tresar la fiecare zgomot, noroiul se scurge incet pe panta si ai tot timpul impresia ca de sus vin bolovani. Florin ajunge si el pana deasupra saritorii si se intoarce. Eu ma decid sa cobor pe fundul nisei in care stau. Jos pare sa continue si ridic cativa bolovani. Ma intorc si acolo unde credeam ca e perete vad o gaura. Ma aplec si apoi ma ridic. Stau intr-un soi de fereastra cu pervazul pana la piept. Sub mine gaura continua pe o fisura suficient de larga pentru a putea fi abordata fara dificultate, iar la baza ei pare sa fie o trecere similara celei prin care am ajuns eu in fereastra. Deasupra mea diaclaza se largeste, dar acolo se poate ajunge si printr-un mic traverseu pe peretele din dreapta al pantei. Urcam amandoi acolo si se pare ca si acolo poate fi o trecere. Din pacate e tarziu, suntem obositi si noi si cred ca cel mai mult conteaza dezamagirea care ne apasa pe umeri. Si totusi, am explorat si avem un aven nou de 50 de metri care poate continua. Pana jos in vale mai sunt aproape 200 de metri, asta am calculat acasa, dupa ce am prelucrat datele de la drumuirea din ziua trecuta. Urcusul e un chin, coarda e plina de noroi si trebuie tras de ea ca sa inainteze prin Croll. Terminam de adunat echipamentul pe la ora 20 si gonim spre vale. La Cluj constat ca Croll-ul meu a ramas probabil afara la buza avenului. Poate il gasesc data viitoare. Poate ...

01.09.2001

Ieri am pornit din Cluj, suntem trei, Calin, Florin si cu mine. Se pare ca vremea nu tine cu noi, daca ieri a fost o vreme splendida azi e innorat si sta sa ploua. Mai mult, cu vreo 10 kilometri inainte de Garda, masina o ia la fuga de una singura. Un arc de la carburator s-a desprins si pedala de acceleratie nu mai putea controla carburatorul. Ne-am descurcat, si dimineata dupa ce ne-am straduit sa inlocuim arcul cu un elastic, Calin l-a gasit agatat de caroserie. Acum sta legat cu sfoara, in caz ca mai are de gand sa sara, sa nu se piarda. Pe drum spre pestera incepe sa ploua, si ploua, si nu se mai opreste. In fine urcam muntele si ajungem la buza gaurii. Croll-ul ma astepta acolo. Pe la ora 14 reusim ca de obicei sa intram. Avem de cartat aproape toata gaura si de explorat lateralele. Coboram pana jos atenti la tot ce misca in jur. Ciudat, desi a plouat, pestera e uscata, nici urma de paraiasul care curgea si care ma impiedicase sa cobor pana jos. Pe fundul putului e doar un morman de pietre, majoritatea aruncate de noi si un strat adanc de 20 de centimetri de noroi. Incercam sa sapam langa perete, dar fara sanse. Posibilele treceri sunt fie blocate cu bolovani, fie astupate de concretiuni. Hotaram sa ne intoarcem si sa vedem ce e cu lateralele. Calin coboara si el in fereastra si intra in balcon, decide ca e totusi prea stramt si se hotaraste sa urce pe topoganul de pe care vedea paraiasul la intrarea noastra anterioara. Eu si Florin ne degajam din coarda si ne ancoram in fereastra. Prima parte din urcus n-a fost complicata, dar panta isi schimba directia si o cadere poate fi extrem de neplacuta. Ii trimitem sus cicanul ca sa sape niste trepte si in curand dispare in intuneric nu inainte de a ne striga ca galeria devine ingusta, concretionata si ca continua. Se intoarce destul de repede si ne spune ca a ajuns la o trecere ingusta prin care vine curent de aer. Tine sa ne asigure ca asta e intr-adevar curent si nu doar o parere. Hotaram sa urcam si noi si ii trimitem un spit, placuta si tamponor. Dupa jumatate de ora Florin si cu mine incepem urcusul. La stramtoare curentul de ar e mai mult decat evident asa ca decidem ca trebuie sa incercam sa trecem. Largim trecerea si dupa mai bine de 30 de minute incerc sa ma strecor mai departe. Merge, si nici nu e prea dificil, de trecut prin ea daca ajungi sa intri. Problema e ca e sub tavan, pana la podea sunt 1,5 m si ceilalti trebuie sa te mentina in pozitie orizontala. Dincolo e larg si in fata se deschide o noua diaclaza, care debuseaza intr-o mica salita. In capatul salitei pestera continua, sau cel putin asa pare. Din pacate peretii sunt acoperiti cu un strat de argila adanc de aproape doua degete, asa ca nici o sansa pentru un ramonaj. Mai avem spituri asa ca mai batem unul. Agatam o coarda pe care am facut bucle si Calin coboara pana jos. Intre timp eu il extrag pe Florin din gaura. Coboram si noi gata de explorare. Calin care a continuat mai departe, urca in cealalta parte a salitei si apoi vine inapoi. Stupoare, pestera se termina, galeria pe care a inaintat Calin devine din ce in ce mai ingusta si mai joasa si este acoperita de concretiuni. Eram convinsi ca putem merge cu curentul de aer pana in alte galerii mari ... Asta este, mai sunt pesteri si in fond ce ne-am face daca fiecare gaura ar da in celebrul nostru "sistem de 5 kilometri"
Ne intoarcem, lasam in perete o placuta si o bucla. Pe la ora 1, a doua zi, ajungem la masina. La 2 ne uitam atenti la carciumile din zona, nici una nu mai este deschisa. Pe de alta parte suntem cam rupti de oboseala si la 2 si jumatate dormim.

02.09.2001

Spalam echipament la rau. Vremea e proasta si ploua in reprize. Tura de batut zona se amana si plecam spre Cluj. Peste doua saptamani venim din nou, de data asta incercam din nou sa trecem mai departe in alta gaura si trebuie sa inspectam neaparat un aven care in primavara avea gheata pe fund.