Peştera de la Faţa Apei

Peştera de la Faţa Apei

Munții Pădurea Craiului

Peştera de la Faţa Apei (sau P. cu Apă de sub Peretele Cornului) este situată în versantul stîng al Văii Iada, cu 5 m deasupra albiei actuale, amonte, cu circa 200 m, de confluenţa cu Valea Rea.

Cunoscută încă din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, ea a fost prospectată biospeologic şi consemnată în literatura de specialitate, sub acest nume, de Val. Puşcariu (P.-A. CHAPPUIS şi R. JEANNEL, 1951). În Repertoriul peşterilor din România (TR. ORGHIDAN şi colab., 1965) figurează, în mod greşit, sub numele de Peştera cu Apă din Remeţi. Ea a fost descrisă de BLEAHU şi colab. (1976. p. 74) sub numele de Peştera cu Apă din Dealul Cornilor şi a făcut obiectul unor cercetări sistematice de ecologie şi climatologie subterană întreprinse de GH. RACOVIŢĂ (1980). Ulterior, ea a fost prezentată în cadrul unor lucrări de popularizare a golurilor carstice, dintre care amintim pe cea semnată de TR. ORGHIDAN şi colab. (1984, p. 47).

P.F.A. s-a format sub acţiunea apelor ce se pierd, prin infiltraţii, în albia Văii Rea. Aşa după cum au dovedit-o marcările cu fluoresceină, efectuate de T. Rusu, ele apar în fundul peşterii prin două sifoane, curg în lungul unei galerii înguste (1 - 3 m lăţime), cu înălţimi ce variază între 5 - 15 m, în care se remarcă mai multe nivele de eroziune, linguriţe şi cîteva plaje de nisip, şi dispar, în zona mediană a peşterii, printr-un sorb inexplorabil. De aici, cursul de apă reapare la suprafaţă în albia Văii Iada printr-o emergenţă difuză. La viituri, apele depăşesc sorbul amintit şi, după cîteva zeci de metri, dispar din peşteră printr-un spaţiu inaccesibil omului, de unde debuşează la suprafaţă tot prin izvorul amintit. Dincolo de acest „ponor", peştera este lipsită de o curgere organizată şi se desfăşoară sub forma unei galerii, cu înălţimi variabile (8 - 15 m), în care se remarcă planşee stalagmitice, aluviuni cimentate, cruste de calcită, formaţiuni parietale grosiere şi un vechi canal de curgere ce se termină într-un sorb fosil. Deasupra acestui sorb, o galerie îngustă pătrunde într-un labirint de spaţii subterane în care se află interesante elemente morfohidrografice. Este vorba de nişte nivele de eroziune, aflate în pereţii laterali, care urcă şi coboara odată cu tavanul ce descrie un foarte frumos meandru pe verticală. Tot în această zonă se desprind trei galerii superioare, descoperite în 1951 de S. Ziirich şi I. Rind, şi cartate, abia în 1981, de către membri C.S.A. Cluj-Napoca. Una dintre acestea răzbate pînă la suprafaţă şi adăposteşte cîteva oase de Ursus spelaeus. Din modul lor de desfăşurare rezultă că ele s-au format sub acţiunea unor ape primare, înainte de stabilirea resurgenţei prin intrarea actuală (II).

Pestera de la Fata Apei

 

Spre ieşire, galeria principală se dezvoltă de-a lungul unei diaclaze ce poate fi urmărită, în tavan, pînă în sectorul unde exista, pînă nu demult, o poartă construită de localnici. De aici, galeria coteşte spre dreapta şi se lărgeşte treptat spre versantul Văii Iada, adăpostind, în timpul iernii, frumoase stalagmite de gheaţă.

alt relativa 5m / 2 intrari

Sursa:

  • Goran, C. (1982). Catalogul sistematic al peşterilor din România 1981.
  • Rusu, T. (1988) - Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.
Judeţ
Bihor
Localitate
Remeţi
Rocă
Carbonatice
Altitudine
500
Dezvoltarea
434
Denivelarea totală
34
Denivelare negativă
7
Bibliografie/Resurse atașate - accesibile utilizatorilor cu medalionul "Administrare resurse private"
[Articol/ Extras] Matei Vremir, E. P. Dica. (1996). Notă privind răspândirea ursului de peșteră (ursus spelaeus) în bazinul mijlociu al Văii Iadei (Munții Pădurea Craiului) Cercetări speologice - volumul 4. 27-30 1, 2
[Articol/ Extras] Matei Vremir. (1996). Inventar speologic în bazinul mijlociu al Văii Iadului (Munții Pădurea Craiului) Cercetări speologice - volumul 4. 23-27 4
Lista utilizatorilor înregistraţi care au marcat această peșteră ca și vizitată