Expediția feminină Berger "-1000m" 2010

Zona: Masivul Vercors, Tara: Franţa
Perioada: 22 septembrie- 2 octombrie 2010
Patronaj: Federaţia Franceză de Speologie, Le Spéléo Club de Villeurbanne Organizatori: Federatia Franceza de Speologie, Federatia Romana de Speologie.
Echipa de Organizare: Mihaela Manisor, Cristina Ianc, Adina Micula, cu suport Valérie
Plichon, secretara a Comitetului Speologic Regional Rhône-Alpes si a presedintelui Federatiei Romane de Speologie
Scop: Organizarea primei expeditii speologice feminine romanesti in avenul Berger, Franta.

Descrierea avenului:
Sistemul Berger este situat în Masivul Vercors, Franţa, mai exact în lapiezurile de pe platoul Sornin, la o altitudine de 1460 m. Sistemul Acesta prezintă 8 intrări din care doar una este folosită pentru marile expediţii. Restul intrărilor sunt considerate periculoase sau joncţioneaza cu axul principal prin sifoane, iar scufundările sunt complet interzise în Avenul Berger. În prezent Sistemul Berger are o denivelare de -1271 m şi o dezvoltare de peste 32 km. Avenul Berger nu prezintă dificultăţi tehnice extreme, dar rămâne un -1000 m dificil, cu un activ impresionant începând cu cota -640. Riscul major în acest aven este viitura. În cazul unor ploi torenţiale de scurtă durată sau a celor mărunte de lungă durată, galeriile avenului sunt complet inundate în anumite sectoare, sistemul Berger colectand apa de pe o suprafaţă de aproximativ 15 km2. Traseul integral de -1000 implică urmatoarele: − un nivel ridicat de cunoştinte de TSA (tehnica speologiei alpine) si coborâri de canioane

Participanti:
Ianc Cristina, Ianc Raluca, Mihuţa Alin (Clubul de Speologie Cristal Oradea) Adina Micula, Frenţiu Lucian ( Clubul de Speologie Speodava Stei) Carmen Avram, Mănişor Mihaela, Teodora Marcuţ, Ştefan Tegher – Clubul de Speologie Politehnica Cluj

Desfăşurarea expediţiei:

20-21 sept - S-a plecat din Oradea spre Autrans, Franţa
22.09. 2010  - Tură de antrenament Peştera Venus- participanţi 8 romani+ 6 francezi. Peştera prezintă formaţiuni speologice deosebit de frumoase. Accesul se realizează printr-un târâş de 15m, după care urmează o verticală de aproximativ 12m. Total galeriilor însumează circa 1km.
23.09.2010 Tură antrenament Berger -640m ( până la Sala celor 13). Prima persoană a intrat în peştera la 10,30, ultimul a ieşit la 24,55. Până aici sunt o succcesiune de puţuri- parcurgere pe coarda, meandre, săli gigantice, înaintarea se face pe firul apei. Ieşim mai in formă decât ne-am aşteptat. Echipa a fost formată din noi 9 persoane plus doi francezi. Pe lângă vizită scopul a mai fost şi de echipare a peşterii de la cota -265 până la Vestiar ( -640). Unul din francezi a realizat echiparea, celalalt din motive fizice a ales să rămână la punctul cald din Sala celor 13
24-25.09.2010 Perioadă de refacere şi vreme rea. Accesul in peşteră, dincolo de cota -640 este nerecomandat dat fiind pericolul foarte mare de viitură. Deoarece au fost şi accidente nefericite pe acestă porţiune de pesteră, decidem să nu intram. Francezii, faţă de noi, îşi încearcă norocul, echipa care are funcţia de a fixa corzile pe fundul avenului intră, plus încă două echipe, una pentru -640 şi una pentru -1000m. Se pare însă că noi am luat decizia bună, sunt prinşi de viitură. S-a reuşit să se echipeze doar până la -800m. La ieşire se pare au şi ceva probleme, o persoană trebuie ajutată să iasă cu ajutorul balasierelor. Apa plus numărul mare de persoane din peşteră n-au fost deloc un atuu pentru ei. Ne bucurăm că n-am intrat.
26.09.2010 - În aşteptarea vremii bune decidem să facem ceva peşteri în care nu este pericol de viitură. Marcel Bessonier, francezul care se ocupă de noi se decide asupra peşterii La Roche. O peşteră frumoasă, cu multe formaţiuni. Pentru a ajunge la porţiunea concreţionată, este nevoie de parcurs pe coardă. La ieşire din peşteră constatăm ca a plouat într-una. Suntem supăraţi, ne cam pierdem orice speranţă de a intra în Berger.
27.09.2010 - Peştera Gournier-  S-a dovedit a fi un bun antrenament pentru Berger deoarece accesul in peşteră s-a facut cu barca. Ne-a fost pusă la încercare îndemânarea în mânuirea bărcii (nicunul nu mai fusesem puşi în această postură). O peşteră deosebit de frumoasă, cu multe gururi, formaţiuni. Am parcurs doar nivelul fosil al peşterii, deoarece pentru activ trebuiau neoprene şi o tură mai lungă. Vremea începe să se îndrepte, ne cresc speranţele pentru tura de -1000 în Berger, hotărâm să ne păstrăm forţele pentru aceasta. Ajungem la pensiune şi se preconizează că urmatoarele două zile vor fi fară averse. Exact ce avem nevoie: o fereastră de vreme buna.
28-29.09.2010 - Ne încercăm norocul, nu ştim exact cât va fi apa, dacă ne vom îndeplini scopul dar hotărâm că vom rezolva problemele la faţa locului. Suntem opt persoane, deci prea mulţi pentru o singură echipă, înaintarea s-ar face prea anevoioasă, am pierde mult timp la porţiunile de coardă, asteptând unii după alţii. Facem deci două echipe: una exclusiv feminina Adina Micula, Cristina Ianc, Mănişor Mihaela, Ianc Raluca- noi se pare ca vom intra primele si o a doua echipă mixta: Teodora Marcuţ, Carmen Avram, Frenţiu Lucian şi Stefan, a doua echipă.
Accesul se va face la un decalaj de aproximativ o oră. În paralel cu noi vor mai fi in pesteră încă două echipe de francezi: una cu scopul de a ajunge la -1100 (şi de a echipa de la -800 până jos), alta pana la -640m. Echipele franceze vor intra primele, apoi noi fetele, apoi echipa mixtă romană. Suntem deja familiarizaţi cu peştera, dat turei de -640, totul merge ca pe roate. Am facut 2,3 ore până în Sala celor 13. Se vede ca suntem echipă mică şi ne putem mişca repede. O surpriză până aici a fost apariţia unui lac ( care în prima tură nu exista) dat cantitaţii mari de precipitaţii căzute între timp. Mai pierdem cam 20 de minute până facem trecerea cu barca. Ia apă şi pierde aer deci nu putem trece mai mult de două persoane fară bagaj cu ea. Trebuie umflată după fiecare trecere.
În Sala celor 13 facem o pauza de 20 min apoi plecăm spre locul numit " La vestiar" unde urmează să ne luăm neoprenele pe noi. De aici parcursul va fi mai mult prin apă. La 17,25 ne urnim de la vestiar. În unele portiuni simţim cu adevarat pericolul care ne paşte în cazul în care va creste apa. Suntem încrezătoare totuşi în prognoză. Urmează o succesiune de mâini curente, cascade. Este o porţiune într- adevăr frumoasă. Unele săli adăpostesc scurgeri parietale imense. Peisaj mirific. La -850 ne întâlnim cu echipa de francezi care ne informează că mai avem maxim o oră până la cascada Uragan, care are 44m şi este ultima încercare înainte de a ajunge la -1130m. Prima senzaţie când cobori acest puţ este că nu se mai termină, totul sub tine este negru. În jur, doar stropi de apă, de la cascadă, prezenţi în toată sala deşi echiparea este destul de retrasă faţă de aceasta. Nu cred că aş vrea să fiu aici când apa este mai mare. Pe toată aceasta porţiune sunt vreo trei locuri sigure în caz de viitură în rest totul este expus.
Peştera se termină cu un sifon impenetrabil decât cu echipament de scufundare. Ne oprim la semisifon. Facem pozele de rigoare, o mica pauza de masă şi hotărâm să nu pierdem vremea pe aceasta porţiune periculoasă. La ora 21.30 începem să ieşim. Ne asteaptă un parcurs lung cu multe încercări. Deasupra cascadei Uragan, care la urcare nu te lasă nici macar să ridici capul, să vezi traseul ne întâlnim cu cea de-a doua echipă. Le dăm aparatul foto, să imortalizeze şi ei momentul, le urăm noroc, ne pupăm şi ne dorim să ne vedem cu bine afară, la soare. Ne facem planul de evacuare a materialului comun speologic. Nouă, românilor ne revine slujba de a dezechipa pana la -600. Cum o parte din echipări sunt fixe şi francezii nu au utilizat tot echipamentul, decidem ca echipa 1, a noastră să scoată acest echipament iar echipa 2 să dezechipeze. Vom ieşi se pare fiecare cu câte o banană.
Mai facem pe traseu mici pauze de masă şi de hidratare. Parcursul pe coardă ne pune la încercare îndemânarea, este nevoie de tot felul de inginerii peste a trece peste obstacole. Echiparea lasă de dorit, amarajele în unele puncte cheie nu sunt dublate, unele spituri, destul de ieşite. O mulţime de mâini curente sunt din corzi fixe, care deşi două sau trei la număr sunt uzate, li se văd toroanele (unele dintre ele rupte), riscul de accident dat echipării pare destul de mare.
Faţă de expediţiile anterioare, majoritatea de ascensiuni montane, greul vine de-abia de acuma. În Sala celor 13 facem o pauza mai lunga, profitam ca nu mai avem neoprenele pe noi. În timp ce facem o supă ne dăm seama că în punctul cald permenent se află cineva. Se pare că doi dintre francezi au hotărâ să-şi refacă forţele aici. Traseul este bine balizat şi deşi oboseala începe să se simtă nu avem probleme de orientare. O reală surpriză şi o economie de timp s-a făcut prin faptul că lacul care la intrare ne-a surprins nu mai există. Te face să te gândeşti de două ori cu ce viteză vine apa în această peşteră. Până afară mai avem o succesiune de puţuri (cam 260m în total), din care unul de 42m şi două meandre. La ora 11, 45 ultima gagică din echipa noastră este afara. Suntem prima echipă integral feminină, ne informeaza Marcel, care ne-a asteptat la gura pesterii, care a ajuns la cota de -1136m.
La ora 14 ultimul membru al expediţiei noastre era afară. Suntem bine dispuşi pentru cele 22 de ore de efort continuu şi aproape 30 de ore de nesomn. Ne asteaptă încă o oră de mers până la masină. Nu ne mai grăbim, mergem agale prin pădurea de foiase, încălzită de soarele care ne face atâta bine.
La pensiune se pare că vom ţine o seară socială în cinstea tutror care au ajutat la această reuşită. Speologia este un sport de echipă. Fiecare persoană care a avut o contrubuţie cât de mică în această tură merită să fie felicitat. Cei care au ajuns jos sunt doar vârful aisbergului.
Expeditia am considerat-o ca fiind un succes, dat faptului ca a fost prima expediţie speologică românească cu majoritatea membrilor femei. O altă reuşită a fost atingerea cotei de -1136 de către o echipă integral feminină. Cea mai mare însă dintre reuşite probabil că a fost după cum spunea un cunoscător legăturile şi prieteniile care s-au legat de-a lungul acestei perioade.
După o escapadă de Lyon, în data de 1 oct am pornit spre casă. A fost o experienţă extraordinară şi mă simt privilegiată ca am luat parte la această expediţie.

Multumiri deosebite 

• Federatiei Franceze de Speologie
• Federatiei Romane de Speologie
• Valerie Plichon, secretara a Comitetului Speologic Regional Rhone-Alpes 
• Marcel Meissonnier si Speleo Club de Villeurbanne 
• Presedintelui Federatiei Romane de Speologie Viorel Lascu
• Clubului de Speologie Cristal Oradea 
• Clubului de  Speologie Speodava Stei
• Clubului de Speologie Politehnica Cluj 
• Serviciului Salvamont Salvaspeo Bihor
• și sponsorilor:
  • Primaria Beius
  • SC CIOCOROM SRL
  • SC MONISA SRL
  • SC DESIRA SRL