Redescoperirea unor peșteri din Nord-Vestul Munților Metaliferi

Marius Kenesz (Zarand Brad), Ana Maria Conea (Universidad de Oviedo, España)

Cadastrul carstului din România ne confirmă că pe arealul cuprins între Crișul Alb și Arieșul Mic se pot identifica circa 250 de peșteri și avene. Acestea au fost descoperite, explorate și cartografiate  de către speologii asociațiilor Zarand Brad, Proteus Hunedoara, Liliacul Arad, Polaris Blaj și Politehnica Cluj-Napoca în perioada 1971-2007. Fără a avea tendințe radicale în privința concluziilor, se pare că pe acest areal de aproximativ 500 kmp, din care carstului îi revin insular doar 14 procente,  nu se știa “oficial” de existența nici unui fenomen endocarstic înainte de  1971.

Evident, realitatea e puțin diferită. Majoritatea peșterilor și avenelor din NV-ul Munților Metaliferi erau și sunt cunoscute de către localnici. Cu ajutorul acestora speologii din organizațiile mai sus amintite au făcut primele “descoperiri”. Dacă pentru unele cavități curiozitatea localnicilor s-a oprit în dreptul intrărilor, în materialul de față încercăm să facem dovada că, trecând peste reținerile cauzate de mituri sau legende cu final negativ, aceștia și-au lăsat amprenta și în interiorul peșterilor.

Prima din seria celor patru cavități “redescoperite” este Peștera Cocoșoaia. Aceasta este localizată pe moșia satului Grohot, comuna Bulzeștii de Sus, în versantul stâng al Cheilor Uibăreștilor din bazinul Văii Ribița, la o altitudine absolută de 430 m (fig.1). Prezintă o deschidere orizontală scundă orientată SV, precum și două intrări de tip aven (ferestre) formate prin prabușirea tavanului galeriei principale. Acestea contribuie la iluminarea naturală a mai mult de jumătate din lungimea unicei galerii a pesterii.

Locurile în care pereții galeriei principale au o rugozitate redusă sau prezintă depuneri de crustă carbonatică de culoare alb-gălbuie au fost folosite de către localnici pentru a-și consemna vizitele. Însemnările sunt făcute cu ajutorul creioanelor de culoare neagră sau albastră și conțin în general numele și prenumele autorilor, precum și data în care s-a facut respectiva vizită (fig.2). Majoritatea numelor înregistrate  în perioada 1922-1967 aparțin familiilor predominante din satul Grohot (Roman, Pavel, Doț și Bolog).

Tot în comuna Bulzeștii de Sus, dar cu 7 km în amonte de P. Cocoșoaia (fig.1), se mai găsesc două peșteri în care prezența localnicilor este menționată în același mod descris mai sus, dar la o scară mult mai redusă. Aceasta se datorează condițiilor mai puțin generoase de vizitare, morfologiei mai complicate sau mijloacelor rudimentare de iluminat deținute de către localnici.

Peștera Ionilești s-a format prin străpungerea carstică a unui olistolit de către un pârâu afluent de stânga al Văii Bulzești, nu departe de cătunul Ionilești. Are o dezvoltare de circa 400 de metri pe două niveluri de carstificare, din care cel inferior activ.

Locul în care localnicii au găsit puținele condiții favorabile însemnărilor se află într-un „buzunar” lateral al sectorului activ. Acestea cuprind numele, prenumele autorilor și data înregistrării vizitei, încadrate într-un chenar. Numele predominante Rusu și Paul duc la apartenența acestora din cătunele  Rusești și Păulești, componente ale comunei Bulzeștii de Sus. Dacă vizitele sătenilor s-au făcut în intervalul 1958-1959, este de semnalat prezența unui vizitator „străin” pe nume Vernes Miklos din Torocko, care a intrat în această peșteră în 29.06.1939. Probabil că misteriosului vizitator peșterile îi erau destul de familiare, deoarece împrejurimile localității Torocko, azi comuna Rimetea din județul Alba, abundă de fenomene exo și endocarstice (fig. 3).

Peștera Poieții (Poiata sau Gaura Găinii) este o peșteră fosilă de numai 53 de metri lungime, situată în versantul drept al Văii Râbarului, amonte de confluența cu Valea Găinii. Însemnările făcute pe pereții din preajma intrării sunt mult mai puține, majoritatea fiind în mare parte deteriorate, fapt ce duce la dificultatea descifrării lor. Numele de Aslău, predominant în zonă, precum și 1959, anul efectuării vizitei în această peșteră, apar pe peretele din stânga intrării (fig.4).

La extremitatea opusă zonei descrise mai sus, mai precis în vecinătatea orașului Câmpeni din județul Alba, se găsește Peștera Lucia (fig.1). Până în 1980, când speologii de la clubul Zarand din Brad au realizat joncțiunea, în versantul calcaros aflat la confluența dintre Arieș și Valea Sohodolului localnicii îți indicau două peșteri: Lucia Mare sau Peștera Feciorilor și Lucia Mică sau Peștera Fetelor, sugerând dimensiunea intrărilor (Bosdoc,1981).

Vizitarea celor două cavități, așa cum atestă cea mai lizibilă inscripție, începe pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, mai precis în 1890 (fig.5). Posibilitatea descoperirii unor însemnări mai vechi de această dată este foarte dificilă, deoarece peste acestea se suprapun diferite semne cu caracter distructiv de dată mai recentă, precum și datorită efectului produs de înnegrirea pereților cu ajutorul torțelor. Se pare că nici măcar statutul de arie naturală protejată, primit prin Ordinul nr. 604 din 2005, în care peștera primește clasificarea B de protecție datorită mărturiilor de vârstă paleolitică și a urmelor fosile de Ursus spelaeus descoperite în ea, nu-l poate opri pe „porcus turisticus” să o distrugă parcă sistematic.

Așa cum am specificat la începutul acestor rânduri, localnicii și-au lăsat amprenta în anumite peșteri, la un moment dat, fără caracter distructiv. Este discutabil dacă informațiile cu caracter informativ relatate mai sus și odată distribuite, pot călăuzi persoane ingnorante cu intenții distrugătoare. Nu asta ne-a fost intenția. Prin modestia acestui articol, dorim să aducem un omagiu curajoșilor locuitori din vecinătatea peșterilor care, trecând peste barierele necunoscutului, ne-au înlesnit nouă, speologilor exploratori, „redescoperirea” acestora.

Mulțumiri:

• Fotografiile au fost realizate de Ioana Clonța (peșterile Cocoșoaia, Ionilești și Lucia) și Mihai Gligor (Peștera Poieții).

Bibliografie:

• Bosdoc, T. (1981), Peștera Lucia-Munții Metaliferi, Bulet. Inf. al F.R.T.A, vol 5, pp. 37-41, București.
• Goran,C. (1982), Catalogul sistematic al peșterilor din România, Edit. de CNEFS, București.
• www.wikimapia.org (accesat în 19.02.2013)