Expeditie de 10 Zile in V5 - Cea mai adanca pestera din Romania

4/3107

...si probabil cea mai lunga (ne-explorata inca). 

Aflata in muntele Varasoaia (Platoul Padis). Aici sunt multe gauri si baietii le-au dat nume simple V1 (Varasoaia 1), V2, etc. V5 s-a dovedit a fi lozul cel mare. Multi ani s-a lucrat pe prima parte la penetrare (sapat argila, scos bolovani, spart cu capse (mini dinamitare) pentru a largi galeria. 

- Cat de mare e pestera?

- Ovidiu Pop: “Pai asta e un sistem urias, mai. Poa sa aiba si peste 100 de km. Sunt o gramada de galerii ne-explorate”

Speologi la intrarea in avenul V5Sunt cateva rauri in pestera dintre care doar unu e in curs de explorare amanuntita (cat de cat, mai sunt coltloane neumblate). 

Mitza Badescu: “Ba, in speo pana nu dai cu capul de fundu galeriei nu poti sa zici ca e gata. Tre sa explorezi tot. Vezi si tu ca ai o panta trista cu argila si sus gasesti o sala cu aragonite si o alta galerie care continua.”

Prima parte e stramta rau, daca nu as fi stiut ca pe acolo tre sa mergem, nu m-as fi bagat niciodata… Meandre inguste si cu cotituri de te lasa bulanu - de abia incapi. Dupa vreo sase ore (carand banane de vreo 20 kile fiecare) o tzeava de tarash iese fix in tavanul unei sali uriase (Poli Matosh). Ce tare tre sa fi fost la explorare cand au descoperit sala! Ridicol de fain ca dupa atatea ore de tarash sa iesi intr-un spatiu atat de mare (unde incap lejer cateva blocuri cu 4 etaje si un cartier de vile). De acolo faci un rapel jos in sala si faci primul bivuac. 

Subiecte frecvente de discutii in bivuac si la popasuri: femei, inaltare spirituala, continentza si orgasmu multiplu la barbati, istoria geto-dacilor, femei, yoga, femei si asa mai departe.

De cacat tre sa te caci pe activ (galerie pe unde curge un rau) iar la cur te speli direct cu “Activ” (un produs de igiena personala ce se gaseste doar in pesteri). In general pe parcursul zilei eram plin de argila pe manini fiindca manusile mi se rupusesera dar, frate, la cur eram mereu curat. Nu te joci cu colonelu. Oricum, cacatul in sine era o aventura fiindca activul nu era chiar langa bivuac. Si atunci te gandeai cum sa-ti amani cacarea pana a doua zi in explorare (daca iti venea sa mergi noaptea de exemplu).

Tzoale: totu din poliester - fiindca e usor si se usuca repede (se usuca pe tine). Adica bluze de corp, colanti, polare. Io am avut si o vesta de lana care mi-a prin bine in bivuac. Singuru loc in care mi-a fost frigutz in sacul de dormit a fost bivuacul 3 (La Politze - stabilit de noi) dar asta fiindca era o galerie relativ ingusta unde era curent (semn bun ca merita explorat cand galeria “sufla” - inseamna ca e o iesire undeva).

Genuncherele sunt esentiale - nu doar pt portiunile de mers in patru labe prin bolovani ci pt trantele neasteptate pe care o sa le iei oricum. Io am cazut de doua ori cu banana (asa se cheama rucsacul de speo) in spate si daca nu aveam genuncherele imi faceam genunchii zob...

Speologi la intrarea in avenul V5In ziua doi ramai la peleul gol si-ti iei neoprenul pt cateva ore de mers printr-un rau. Unele neoprene sunt lasate acolo din expeditiile anterioare, deci sunt ude si reci - si sa vezi atunci ce sunete fac speologistii cand le imbraca: “aaaahhh iiiiii  uuuuuu”. Dupa cateva ore de mers prin rau - pana la brau cand e debitul normal, acu era mai scazut dar io tot am reusit sa ma ud la coaie - ne dam neoprenele jos si constatam ca putzulicile sunt mai mici. Cercetatorii inca nu au reusit sa explice acest fenomen. 

Dupa bivuacul 2 in Sala Francezilor faci cateva rapeluri ce insumeaza aprox 100 de metri pana jos intr-un canion cu albia lutoasa dar uscata. De acolo cobori printre pereti pana la punctul maxim de minus al pesterii - printre bolovani ajungi la Cascada Fabuloasa de 70 de metri. Toata galeria Titanilor (care merge pe deasupra raului care formeaza cascada) e echivalentul unui canion inalt cam ca Prapastiile Zarnestilor - spatiile sunt imense. 

In explorare e misto ca ai bagaj usor sau delok si te dai pe galerii noi care nu au vazut lumina niciodata. Oricum dupa 3 zile in pestera emotia descoperirii dispare fiindca deja ai vazut destule si nu mai face nicio diferentza ca dupa coltz n-a mai calcat nimeni. Pe mine ma anima ideea descoperirii unei alte iesiri sau a unor concretiuni faine :-) (sau “forme” cum am zis in interviul ala - nu m-am referit la tzatze si buci). 

Apropo de concretiuni - la 3 zile distanta se afla Galeria Arhanghelilior cu buchete de aragonite si cristalictite de 50 cm. Crescute din tavanul oblic (fatza de startificare a calcarului) a unei sali, sunt niste imbarligaturi antigravitationale care arata ca niste corali. Se formeza pe baza principiului de capilariate si e semn ca mediul a fost izotrop foarte mult timp (zeci de mii sau sute de mii de ani) - adica au fost constant aceleasi conditii de temperatura, umiditate si presiune - calcarul s-a depus foarte lent si asta i-a permis sa cristalizeze. Aragonitele au aspect de cristal mat, cristalictitele sunt ca niste tentacule cu sectiunue rotunda. Cele mai groase erau cat degetul mare - in culori verzui-galbui, alb, oranj, roz. 

Tot in continuarea galeriei Arhanghelilor am gasit un lac suspendat de unde porneste un mic activ cu albie argiloasa. Probabil sub suprafata lacului se afla izvoarele care il alimenteaza - se pare ca pt noi asta e un “fund de sac” fiindca nu am gasit nicio alta continuare. Sala e misto si are un aspect de “super vechi”.

DupaSpeologi la intrarea in avenul V5 catzararea unui horn glazurat, Mitza Badescu a gasit acolo, lateral de sala lacului, o alta galerie misto de vreo 100 metri care se termina cu un putz vertical de 25 de metri (clopotul de eroziune al unei cascade care probail a curs acolo acu mult timp). La baza putzului e o marmita adanca de vreo 2 metri si lata de vreo 3, plina cu apa limpede ce se prelinge de pe peretii putzului. Marmita are margini dantelate de calcit - deci e un gur - si practic de acolo in jos toata galeria e o succesiunue de gururi in terase. Intr-un gur, sub oglinda apei, se afla 3 “buzdugane” (mari cam cat un pumn de copil) de cristale mate, albe. Mitza a echipat accesu aici - adica a montat sfoara - poti ajunge aici fara riscuri (adica fara catzarare pe hornu glazurat), urcand pe sfoara cu blocatoare.

In urma noastra venea Ovi si Radu - echipa de cartare. Aveau lasermetru, busola si clinometru. Ce faceau? Ovi se ducea inainte si alegea un perete sau bolovan pe care il ilumina cu lanterna. Radu dadea un fascicul cu lasermetru pana la punctu ala dupa care citea distantza indicata pe display. Apoi mai dadea fascicule stanga, dreapta si sus. Datele astea le scria Ovi intr-un carnetzel. Radu se uita prin clinometru pana la punctul iluminat de Ovi si dadea inclinatia pantei. Apoi de pe busola dadea orientarea cardinala (ex. 245 grade). 

In punctul ala Ovi punea apoi o placutza de alumininiu (5/5 cm) care se cheama “viza de cartare” si pe care scria V125 (viza 125). Urmatoarea viza sa dadea de la punctu asta pana la un alt punct care era notat V126, etc. Pe partea explorata a pesterii vezi mereu placutzele astea de la cartarile din anii trecuti. Asta te asigura ca esti pe drumul cel bun.

Pe langa asta, Ovi desena fiecare sector dintre vize (harta propriu zisa). Tre sa faci asta in teren ca altfel nu poti sa tii minte reperele. Pe langa reprezentarea “de sus” a galeriei, se face si profilul in sectiune si se noteaza observatii.

Datele din carnetel se compileaza apoi intr-un software care reda harta 3D a pesterii. Harta asta arata doar directia galeriilor (nu si volumul); si transpusa pe harta reliefului de la suprafatza poate da indicatii despre locuri in care merita cautate alte intrari in pestera (doline, ponoare, chei, izbucuri). 

Oricum, harta e fix pix… Trebe neaparat sa fii cu cineva care stie pestera ca altfel te poti rataci usor. Sistemul e haotic si nu te poti orienta cu harta decat daca esti super expert si chiar si atunci… Plus ca daca patesti ceva, nu poti fi scos de acolo (gen picior rupt sau spate rupt - ceea ce nu e greu de realizat).

In tura asta am cartat 1,6 km de galerie noua si a ramas de explorat o diaclaza fosila (uscata, fara apa) care continua in adancime prin niste putzuri (unde trebe montata sfoara pt rapel). Asta pt data viitoare.

Avand in vedere ca explorarea e din ce in ce mai dificila, din cauza accesului greu si a dimensiunilor uriase, gasirea unei alte intrari la suprafatza ar grabi considerabil explorarea. Altfel...o sa dureze multi ani (sau zeci de ani - a fost descoprita in anii 80 si tot nu-i gata…) fiindca sunt putine echipele de speologi care se baga aici. Plus ca logistica e grea si totu e pe banii tai.

Speologi la intrarea in avenul V5Toata treaba seamana un pic cu cucerirea unuii varf din Himalaya: e nevoie sa stabilesti tabere avanaste cu mancare si echipament de bivuac ca sa poti “cuceri” varful. Faza e ca aici nu stii care-i varful. Galeriile promitatoare se pot termina in fund de sac si atunci tre sa te intorci sa explorezi alta galerie.

In fiecare bivuac era (si am mai lasat si noi) mancare si provizii (conserve, supe, fructe deshidratate, butelii de primus, etc.). Daca mai revenim in ture nu tre sa mai luam la fel de multa mancare. Teoretic… In sala Poli Matosh am mancat conserve de fasole expirate din 2009 - asta spune ceva despre cat de des (a se citi rar) se baga speologii aici. Echipa cu care am fost acu mai fusese aici in 2010. 

Saci de dormit si izoprene la fel - se lasa in bivuacuri, le sacrifici pt explorarea pesterii, nu le mai scoti afara. 

Ca sa se poata explora mai rapid e nevoie o echipa de sustinere care sa ajute la stabilirea bivuacurilor inaintate dupa care sa se retraga si sa ramana doar exploratorii. Bineinteles ca mai trebe si un buget considerbil pt echipamente (sfori, spituri) si mancare - alo, sponsorii, ne auziti?!

Lasand la o partea partea de speo-sport si explorare mie mi-a placut sa-l cunosc pe Ovidiu Pop. Medic homeopat si yogin, la 47 de ani e mai activ decat multi tineri. Badescu zice ca e cel mai tare explorator de pesteri de la noi. Cartograf minutios, calculat. Isi pastreaza calmul indiferent cat de “lata” e situatia. Omu se da cu MTB, face escalada pe gheatza, baga alpinsim hivernal, se da la cocotz. 

Lider spiritual - ne-a povaztuit sa ne “centram” in noi insine si nu in lucruri externe. Am invatzat ca “Manifestarea e o expresie a necesitatii” si ca “Libertatea suprema e sa accepti necesitatea si sa invezti din ea”. Adica ce ti se intampla, mai ales chestiile nashpa, iti sunt necesare ca sa invezti ceva. E de datoria ta sa cauti semnificatia constructiva si sa cresti spiritual prin orice lucru lumesc care ti se intampla sau pe care il faci. 

“E mai bine sa fii autentic decat rezonabil” - asuma-ti adevarata ta natura si actioneaza liber. O sa te simti tu mai bine si oamenii vor interactiona cu eu-ul tau autentic si congruent, nu cu o masca (pe care ti-o pui singur ca sa implinesti normele sociale). 

O sa ma intorc in pestera asta? 

Inca nu stiu. Poate pt o tura de foto si video ca sa scoatem imagini faine dar pt explorare mai putin. Apropo de poze, au fost facute cu o sapuniera Canon (cu care am si filmat un pic dar slab in low light). Aveam si un aparat profi dar s-a sfashaiat husa lui si a cazut intr-un gur cu apa de la 7 metri... Deci e clar ca nu ne-a fost dat sa scoatem cine stie ce poze sau filme in tura asta. Oricum avem cateva cu sapuniera, e bun si-atat. Mai ales ca am iesit sanatosi de acolo - restu e bonus!

Nu-mi mai place sa risc aiurea. Eram la un moment dat pe un horn cu bolovani care stateau sa ne cada in cap - era un curent terbil deci merita explorat dar efectiv simteam moartea cum imi sufla in ceafa. Am taiat-o rapid de acolo schelalaind.

Radu si Ovi (exploratori fanatici) au continuat pana intr-o zona impenetrabila. S-ar putea ca prabusirea de bolovani sa fie echivalentul unei doline la suprafatza.

Provocarea pentru mine a fost sa raman prezent si sa nu anticipez prea tare ce o sa se intample. Am reusit doar pentru putina vreme sa fac asta. E greu. Badescu: “Mintea e o unealta. Tu o controlezi, nu invers.”

Tura m-a scos din zona de confort (fizic si psihic) ceea ca ma face sa apreciez acum lucrurile simple cum ar fi sa faci baie sau dormi intr-un pat cald. E mare lucru sa fii sanatos si sa te poti bucura de o viata normala… “la suprafatza”. :-)

Speologi la intrarea in avenul V5Membrii expeditiei: 

  • Ovidiu Pop (lider, cartograf)
  • Radu Pop (fotograf si explorartor curajos al cotloanelor dificile; un exemplu de altruism - aducea apa pt supa si ceai la fiecare bivuac)
  • Mihai Badescu (catzaratorul de varf din tura asta - el deshidea traseul la explorare pe portiunile greu de escaladat; apoi echipa sectorul cu sfori ca sa fie usor pt restul echipei)
  • Constantin Gabor (io, ucenic - speolog de ocazie) 

Mii de multumiri paznicilor de la cabana Padis (Sime Ion si Sas Ion) care ne-au dat de mancare si ne-au gazduit la iesire. Asta fiindca zapada de peste 50 de cm care cazuse dupa intrarea noastra in pestera ne-a blocat masina acolo. Nu mai aveam mancare deloc decat o franzela si niste ciocolata fiindca restul de mancare care ne-a mai ramas l-am lasat in bivuacul 3. 

De foarte mare ajutor ne-a fost si Andrei Biro - reporterul de la TVR Cluj care a venit de 3 ori la fata locului. El ne-a adus inapoi in Cluj cu masina TVR-ului. Multzam tare, Andrei!

Autor: Constantin Gabor - http://www.videoeditingsoftware.com/p/video-portfolio.html

Afla mai mult despre sistemul varasoaia: www.speologie.org/V5

Comments

Intre anii 1930-1950 activa un speolog pe nume Robert de Joly. Obiceiul lui era sa lase cate un om la fiecare put, rolul acelui om fiind sa-l urce si sa-l coboare pe De Joly, pentru ca el sa faca explorarea. Evident acest obicei a disparut o data cu el.
Consider ca ideea ca o echipa cu rolul sa care bivuacul pentru "exploratori", fara sa participe la explorarea propriu-zisa, este din seria "de Joly"
In rest bravo pentru tura!