Peştera de la Faţa Apei

Peştera de la Faţa Apei

Munții Pădurea Craiului

Peştera de la Faţa Apei (Peştera cu apă din Dealul Cornilor, Peştera cu apă de sub Corn, Peştera de sub Peretele Cornului) este situată în versantul stîng al Văii Iada, cu 5 m deasupra albiei actuale, amonte, cu circa 200 m, de confluenţa cu Valea Rea.

Cunoscută încă din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, ea a fost prospectată biospeologic şi consemnată în literatura de specialitate, sub acest nume, de Val. Puşcariu (P.-A. CHAPPUIS şi R. JEANNEL, 1951). În Repertoriul peşterilor din România (TR. ORGHIDAN şi colab., 1965) figurează, în mod greşit, sub numele de Peştera cu Apă din Remeţi. Ea a fost descrisă de BLEAHU şi colab. (1976. p. 74) sub numele de Peştera cu Apă din Dealul Cornilor şi a făcut obiectul unor cercetări sistematice de ecologie şi climatologie subterană întreprinse de GH. RACOVIŢĂ (1980). Ulterior, ea a fost prezentată în cadrul unor lucrări de popularizare a golurilor carstice, dintre care amintim pe cea semnată de TR. ORGHIDAN şi colab. (1984, p. 47).

P.F.A. s-a format sub acţiunea apelor ce se pierd, prin infiltraţii, în albia Văii Rea. Aşa după cum au dovedit-o marcările cu fluoresceină, efectuate de T. Rusu, ele apar în fundul peşterii prin două sifoane, curg în lungul unei galerii înguste (1 - 3 m lăţime), cu înălţimi ce variază între 5 - 15 m, în care se remarcă mai multe nivele de eroziune, linguriţe şi cîteva plaje de nisip, şi dispar, în zona mediană a peşterii, printr-un sorb inexplorabil. De aici, cursul de apă reapare la suprafaţă în albia Văii Iada printr-o emergenţă difuză. La viituri, apele depăşesc sorbul amintit şi, după cîteva zeci de metri, dispar din peşteră printr-un spaţiu inaccesibil omului, de unde debuşează la suprafaţă tot prin izvorul amintit. Dincolo de acest „ponor", peştera este lipsită de o curgere organizată şi se desfăşoară sub forma unei galerii, cu înălţimi variabile (8 - 15 m), în care se remarcă planşee stalagmitice, aluviuni cimentate, cruste de calcită, formaţiuni parietale grosiere şi un vechi canal de curgere ce se termină într-un sorb fosil. Deasupra acestui sorb, o galerie îngustă pătrunde într-un labirint de spaţii subterane în care se află interesante elemente morfohidrografice. Este vorba de nişte nivele de eroziune, aflate în pereţii laterali, care urcă şi coboara odată cu tavanul ce descrie un foarte frumos meandru pe verticală. Tot în această zonă se desprind trei galerii superioare, descoperite în 1951 de S. Ziirich şi I. Rind, şi cartate, abia în 1981, de către membri C.S.A. Cluj-Napoca. Una dintre acestea răzbate pînă la suprafaţă şi adăposteşte cîteva oase de Ursus spelaeus. Din modul lor de desfăşurare rezultă că ele s-au format sub acţiunea unor ape primare, înainte de stabilirea resurgenţei prin intrarea actuală (II).

Pestera de la Fata Apei

 

Spre ieşire, galeria principală se dezvoltă de-a lungul unei diaclaze ce poate fi urmărită, în tavan, pînă în sectorul unde exista, pînă nu demult, o poartă construită de localnici. De aici, galeria coteşte spre dreapta şi se lărgeşte treptat spre versantul Văii Iada, adăpostind, în timpul iernii, frumoase stalagmite de gheaţă.

alt relativa 5m / 2 intrări
 

Sursa:

  • Goran, C. (1982) - Catalogul sistematic al peşterilor din România (1981).
  • Rusu, T. (1988) - Carstul din Munţii Pădurea Craiului - Editura Dacia, Cluj, 254 p.
  • M. Bleahu, V, Decu, Şt, Negrea, C, Pleşa, I. Povară, I, Viehmann (1976) - Peșteri din România - Editura ştiinţifică şi enciclopedică
    1976
Istoric scufundări

(Următoarele informații sunt adăugate de către Istvan Szlany:)

În 1985 scafandrul speolog, Gyula Birtalan cu o singură butelie și detentor a trecut sifonul II (cel mai amonte) (6m/-1,5m și foarte strâmt) ajungând într-un lac dincolo de sifon, amonte continuând cu o galerie largă de dimensiuni de 1,5 m lățime și 5 m înălțime.  După explorare și o ieșire extraordinar de dificilă, în următoarele săptămâni Gy. Birtalan and Gizella Halasi s-au întors multe ori la peșteră, și amândoi au explorat secțiunea post-sifon, unde au găsit și o secțiune fosilă extraordinar de dezvoltat cu speleoteme.

În 1986 o echipă formată din Gyula Birtalan, Gizella Halasi, Cristian Lascu și Istvan Szlany au trecut sifonul II cu scopul de a documenta fotografic speleotemele găsite în galeriile fosile post-sifon.  Unele au și apărut în cartea "Peșteri Scufundate" de Cristian Lascu.  Până la 1988 galeriile post-sifon au fost cartate de către Gy. Birtalan, I. Szlany și Gabor Havran, rezultând post-sifon o dezvoltare de cca. 2 km și denivelare cca. +50 m.  Harta finală a peșterii a fost desenată de către Gizella Halasi, dar nu mai se știe unde și când a fost publicat (dacă a fost publicat).

Importanța mineralogică acestei peșteri este deosebită.  Nu numai speleotemele extraordinare (fluture din calcită, helictite, stilolite de 3+ m lungime, drapele, gururi, cristale scalenoedrice de dimensiuni mari, etc.) dar și alte minerale ne-calcaroase au fost găsite (ex. cubulețe similare cu pirită învelită într-o rocă de bază verde similar cu "soapstone" - până acuma neidentificată).  Din păcate, localnicii - începând din anul 1989 au făcut un baraj de capturare cca. 0,8 m înalt pentru apă potabilă în galeria avală, chiar amonte de sorb, inundând galeria activă ante-sifon.  Acest baraj a fost distrus dar reconstruit în beton masiv cca. la "Lacul Mare", și în prezent are o înălțime de 2,5 m (!!!) astfel permanent inundat secțiunea activă înaintea sifonului, astfel făcând imposibil a trece sifonul II și continuarea studiul mineralogic acestei peșterii de comoară al României.

Notă: sifonul a FOST plonjabilă înainte de construirea barajului pe activ.  În prezenta situație nu se știe dacă mai este plonjabilă.  Nu se știe nici cine și pe baza cărui permis a făcut barajul de capturare în peștera aceasta.

UPDATE Sifonul 2 - 12.06.2022 - Horatiu Trifa

Confirm ca sifonul 2 este in continuare plonjabil dar doar in echipament autonom de scufundare configuratie sidemount din cauza înălțimii foarte reduse a galerii scufundate in zona unei restricții la aproximativ 3 metri de intrarea in sifon si adâncime de 1.9 metri.

Datorită depunerilor de nisip si pietris intoarcerea se face in condiții de vizibilitate 0, făcând si mai dificilă trecerea restricției mai sus amintite.

 

Plonjabilă
On
Judeţ
Bihor
Localitate
Remeţi
Rocă
Carbonatice
Dispărută
Off
Altitudine
500
Dezvoltarea
434
Denivelarea totală
34
Denivelare negativă
7
Importanţă ştiinţifică
Importanţă mineralologică
Informaţii de contact
Denumire Adâncime Lungime Măsurători Acces Direcția de plonjare Explorare Note
S1 Observat Usor Amonte
S2 1.50 6.00 Exact Usor Amonte Trecut G.Birtalan - 1985 - foarte stramt (info. I.Szlany -2022)
Bibliografie/Resurse atașate - accesibile utilizatorilor cu medalionul "Administrare resurse private"
[Articol/ Extras] Matei Vremir, E. P. Dica. (1996). Notă privind răspândirea ursului de peșteră (ursus spelaeus) în bazinul mijlociu al Văii Iadei (Munții Pădurea Craiului) Cercetări speologice - volumul 4. 27-30 1, 2
[Articol/ Extras] Matei Vremir. (1996). Inventar speologic în bazinul mijlociu al Văii Iadului (Munții Pădurea Craiului) Cercetări speologice - volumul 4. 23-27 4
Lista utilizatorilor înregistraţi care au marcat această peșteră ca și vizitată