Peştera nr.1 de la Izbucul Topliţei de Vida sau P. Falsificatorilor; este situată în partea superioară a unui abrupt ce se desfăşoară sub forma unui amfiteatru, ia baza căruia stă găseşte izbucul de la obîrşia unei văi de recul (Valea Topliţei), afluent de stînga a Văii Vida, cu care confluează în zona lacului de acumulare de la Luncasprie.

Descoperită, explorată şi cartată, în 1969, de către membrii Institutului de Speologie „Emil Racoviţă", peştera face obiectul unor cercetări întreprinse de membrii C.S. “Czaran Gyula" din Tinca, a căror rezultate au fost publicate de S. MATYASI şi colaboratorii (1979).

Intrarea, greu de găsit fără un ghid, este îngustă şi scundă, lăsînd impresia unei deschideri fără importanţa. În realitate, dincolo de aceasta, se desfăşoară o galerie cu numeroase cupole de coroziune şi importante depozite de colmatare ce urcă pînă aproape de tavan. După circa 60 m de tîrîş se interceptează o galerie dezvoltată perpendicular pe direcţia de înaintare, în timp ce pe dreapta, se desfăşoară un spaţiu ceva mai larg ce se înfundă curînd, pe stînga, înaintarea este barata de o masivă scurgere stalagmitică sub care se observă oglinda unui lac. După escaladarea acesteia şi traversarea lacului, de fapt a unui gur mai mare, plin cu apă, se ajunge la intersecţia, în unghi drept, a două galerii. Pe cea din dreapta se ajunge într-o sală bogat concreţionată, în mijlocul căreia se află un bloc cu suprafeţe lustruite, prin frecare, de blana urşilor de cavernă (barenschliff). Din această sală se desprinde, spre stînga, o galerie ascendentă în care abundă formaţiunile parietale. În sectorul ei final, se ajunge la o "gaură de şoarece" dincolo de care se află un puţ în care s-a coborît pînă -30 m. Intens concreţionat, acesta prezintă, în desfăşurarea sa, două platforme de regrupare: una la -12 m, unde se intersectează o galerie puternic ascendentă, şi alta la -20 m. În rest, pestera este formată dintr-o serie de galerii ce se desprind una din alta, evocînd fisurarea calcarului în ,,tablă de şah". Pe lîngă formaţiunile parietale de cele mai diverse tipuri, se mai întîlnesc şi cîteva căituri de stalactite tubulare, gururi, cascade împietrite, cupole şi hieroglife de coroziune, barenschliff-uri şi cîteva grămezi de bulgari argiloşi — semn al activităţii ursului de cavernă care a populat această peşteră. În zona gurului cu apă, se găsesc cîteva obiecte de uz casnic precum şi o şină metalică, cu profil în formă ce H. de vreo 150—200 kg, a cărei prezenţă nu poate fi explicată din configuraţia sectorul în care se află. Este posibil ca ea să fi căzut de la suprafaţă, prin hornul ce se dezvoltă; deasupra gurului amintit, dar nu este exclus ca ea să fi fost tîrîtă pînă aici, de-a lungul galeriei de acces, în scopuri rămase necunoscute.
Din elementele topografice şi morfohidrografice, de suprafaţă şi de subteran, rezultă că pestera. reprezintă locul primar de debuşare la suprafaţa a unor ape captate în subteran de-a lungul văii ce se desfăşoară spre sud-est de actualui izbuc, transformată, în prezent, într-o clasică vale dolinară.

Pestera Falsificatorilor, alt.relativa 55 m; Rusu, 1988: Peştera nr.1 de la Izbucul Topliţa de Vida

Sursa:

• Stefan, G., Csak, T., Matyasi, L., Matyasi, S. (1979). Studiu asupra aspectelor genetico-topografice ale sistemului polietajat de peşteri din V. Topliţei (Munţii Pădurea Craiului). Nymphaea, VII, pag. 273-284.
• Goran, C. (1982). Catalogul sistematic al peşterilor din România 1981.
• Rusu, T. (1988) - Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.