Ponorul R2

Cavitatea din extremitatea vestică a Șesului Padișului a fost descoperită în cadrul Taberei Vărășoaia din 2007 de echipa Radu Pop - Paul Damm. Intrarea, formată pe o diaclază strâmtă și marcată de un puternic curent de aer, a fost deschisă după trei zile de decolmatare realizate de o echipă interclub formată din membri ai cluburilor Z Oradea, Politehnica Cluj și Cristal Oradea.

Prima explorare subterană, până la adâncimea de 40 m, a fost realizată la finalul taberei din 2007 de Perényi Katalin, Zih József și Szűcs Szabolcs. Ulterior, în aceeași tabără, echipa Dan Pitic - Mihai Botez a continuat explorarea, descoperind aproximativ 500 m de galerii noi și atingând o adâncime estimată la -100 m. Punctul terminus din 2007 a fost un meandru impenetrabil de 10 m, cu puternic curent de aer, accesibil dintr-o galerie laterală ce pornea dintr-un puț de 15 m.

În Taberele Vărășoaia din 2008–2009, lucrările s-au concentrat asupra depășirii acestui meandru, fiind necesară utilizarea unui rotopercutor alimentat de la un generator amplasat la suprafață. Totodată, au fost consolidate pasaje din zona intrării. Lucrările, coordonate de Zih József, au implicat cluburile Z Oradea, Politehnica Cluj și MKBT Ungaria. În ultima zi a taberei din 2009, Simona Laiu, Perényi Katalin și Zih József au depășit meandrul, au trecut de un puț deschis la limita penetrabilului, au traversat o zonă cu prăbușiri și au interceptat un curs activ care părea să se sifoneze, confirmând că peștera continuă.

În 2010, explorările au fost continuate de echipe mixte Z Oradea – MKBT Ungaria, fiind explorat și parțial cartat aproximativ 1 km de galerii noi. A fost interceptat un curs activ principal și un afluent al acestuia. Deși activul principal părea inițial să curgă est–vest, spre Izbucul Oșelu, după o cotitură spre dreapta acesta își schimbă direcția spre nord–nord-est, către galeriile deja cunoscute ale Sistemului Vărășoaia, terminându-se într-un sifon. Pentru verificarea resurgenței, apa sifonului terminal a fost marcată cu 1 kg de fluoresceină de Perényi K., Zih J. și Losonci G., iar trasorul a fost identificat de Iancu Orășeanu în apa Izbucului Boga. În lipsa amplasării de fluocaptori la Izbucul Oșelu, concluzia formulată cu precauție a fost că apele din R2 sunt drenate cel puțin parțial de Izbucul Boga.

În iunie 2011, o echipă mixtă Z Oradea – MKBT Ungaria a finalizat cartarea galeriilor descoperite în 2010. La acel moment, lungimea totală a galeriilor cartate era de 1327 m, iar denivelarea față de intrarea cavității atingea -222 m. Cota minimă era atinsă la sifonul terminal al cursului principal, reprezentând terminusul actual. Lucrările erau în continuare în desfășurare.

Sursa: Clubul de Speologie "Z" Oradea